"Supernatural" (serial) - Recenzie

Sinopsis:

Povestea se învârte în jurul lui Sam şi a lui Dean Winchester, doi fraţi uniţi de acelaşi destin: găsirea şi uciderea celor mai înfricoşătoare creaturi ale întunericului, de care oamenii (normali) nu au auzit decât în legende şi superstiţii. 

În timpul acestei lupte cu răul, Sam descoperă că are o serie de abilităţi paranormale: ciudatele sale viziuni prevestesc moartea celor din jur, dar şi apropierea pericolelor. Încurajaţi de propriul tată să se avânte în această aventură pentru a găsi creatura care le-a ucis mama cu mulţi ani în urmă, cei doi fraţi declanşează o adevărată vânătoare a demonilor şi nu numai. Ei bine, ce am povestit până acum este rezumatul primelor - să zicem - cinci sezoane. Următoarele trei surprind o nouă luptă: cea împotriva demonilor în sine.

Părerea mea:
Când am dat cu ochii pentru prima oară de acest minunat serial? Hm, cred că în urmă cu vreo 3 ani. Era o seară dogoritoare de vară, iar eu cu sora mea neavând somn ne-am înşirat în faţa televizorului. Era în jurul orei 10:30-11:00 - trăiam periculos la cei 10-11 ani ai mei. Din întâmplare, sora mea a dat pe un program tv care rula Supernatural chiar atunci. Primul lucru care m-a captat cred că a fost prezenţa băieţilor super arătoşi, recunosc. După aceea, lucrul care m-a determinat să urmăresc serialul acesta a fost tema: paranormalul. La scurt timp am început să-l vizionăm pe calculator. Mamă, ce entuziasmată mai eram! Să văd atâtea creaturi ciudate despre care nu auzisem în viaţa mea, era ceva fascinant!

Un pic câte un pic, am început să pătrund în lumea plină de primejdie, dar şi de amuzament a lui Sam şi Dean. Comicul, oh da, nu lipseşte deloc! Nu există episod în care să nu râd în hohote sau cel puţin să zâmbesc. Cred că ăsta e un alt aspect care m-a determinat să plasez Supernatural pe locul I în topul serialelor mele preferate, dar şi datorită faptului că o mulţime de genuri se îmbină în mod perfect : horror, thriller, comedie, mister, dramă, fantastic şi poate şi mai multe.

Şi am ajuns la partea mea favorită: personajele preferate. Pe locul I se situează Sam, interpretat de adorabilul şi înaltul Jared Padalecki. În multe dintre replicile lui m-am regăsit, în felul lui de a fi m-am regăsit, în aspiraţiile şi visurile lui. Pe locul II se situează, desigur, Dean. Glumele lui sunt pur şi simplu geniale, e comicul în persoană, n-am ce zice. Şi chiar dacă nu sunt eu la fel de îndrăzneaţă ca el, ascultăm acelaşi gen de muzică? Ascultăm! 

Un alt personaj adorabil este... Cas! Un îngeraş drăguţ care l-a scos pe Dean din Iad şi care, la scurt timp, a devenit prietenul cel mai bun al celor doi fraţi. În dreapta aveţi cea mai genială poză cu el. Cu toate că personajul acesta a apărut mai târziu, nu mi-a luat prea mult să mă obişnuiesc cu el. Să mă ataşez în toată regula de el, de fapt.

Şi nu în cele din urmă, un alt personaj plin de haz este Bobby, un foarte bun prieten de familie, care i-a ajutat pe Sam şi pe Dean să treacă peste multe coborâşuri. 

Poza din stânga surprinde personajele mele preferate cu replicile lor preferate, adică înjurăturile: cel cu "Bitch" e Dean, cel cu "Jerk" e Sam, cel cu "Idjit" e Bobby iar cel cu "Assbutt" e Cas (creativ, ca de obicei).

În concluzie, Supernatural va rămâne mereu serialul meu favorit pentru că... e perfect. Acum, sincer, pentru că îmbină majoritatea pasiunilor mele, astfel încât eu pot cu uşurinţă să mă regăsesc şi să mă delectez în acelaşi timp.

Inspirational, #2

"Mediatorul" de John Grisham - Recenzie

                                       Cândva a făcut legea

                           Apoi a încălcat-o 

                              Acum nu mai există nicio lege...

Rezumat:
 
În prim-plan este situat Joel Backman, un fost avocat din Washington D.C care a avut în mâini o putere neînchipuită, dar pe care pierdut-o din cauza lăcomiei. A fost adus în faţa instanţei. Şi-a asumat vinovăţia pentru toate, dar numai el ştia că astfel se proteja pe el şi îşi proteja şi numeroasa familie.

Trec 6 ani iar prin Washington se răspândeşte o veste bombă: Joel Backman a fost graţiat de preşedintele Morgan chiar înainte ca acesta să se retragă din Biroul Oval. Şi cu toate că oamenii nu ştiau, decizia nu ar fi fost luată dacă nu ar fi discutat Teddy Maynard, director la CIA, în mod personal cu Arthur Morgan.

Dar de ce? Totul făcea parte din planul celor de la CIA. Fostul avocat trebuia să moară.

Joel Backman, la vârsta lui de 52 de ani, a fost dus de urgenţă în Italia. Nu ştia de ce a fost graţiat, nu ştia de ce a fost adus în Italia, nu ştia ce avea să facă de-acum încolo. Şi totuşi, răspunsul la ultima întrebare îl ştia deja: să se adapteze. Să se adapteze limbii italiene, mâncării, vestimentaţiei, culturii. Desigur că nu era singur în Italia, avea câţiva - la început - agenţi CIA care-i urmăreau orice mişcare, aşteptând apariţia posibililor ucigaşi ai lui Backman.
La început nu bănuia ce se întâmpla. Îi plăcea Bologna. Îi plăcea de Francesa, profesoara de italiană. Îi plăceau străzile şi aleile vetuste. Nu mai era acelaşi om. Nu mai era avocatul avid de acum 6-7 ani. Acum era doar un canadian venit în Italia în vacanţă.

Însă, în curând, trecutul îl ajunge din urmă. Israelienii şi chinezii şi-au trimis cei mai buni asasini pe urmele lui. Aşadar, CIA va scăpa de un fost avocat influent şi vor afla totodată cui aparţine sistemul global de spionaj prin satelit, care poate înclina balanţa forţelor mondiale. Dar Backman nu stă cu mâinile-n sân aşteptându-şi sfârşitul. Cu ajutorul lui Neal, unul dintre cei 3 copii ai lui, mediatorul se întoarce pentru a-şi încheia afacerile o dată pentru totdeauna. Scapă de sistemul global de spionaj, care s-a dovedit a fi construit în China comunistă, oferindu-l Pentagonului în schimbul libertăţii şi a două paşapoarte. Totul a mers ca pe roate.
Acum, Joel Backman se poate întoarce în Italia, la Francesa fără să-i fie frică să-i spună numele său adevărat.

Părerea mea:

Ce carte! Îmi era tare dor de stilul lui John Grisham: direct, dur, dar şi cu nişte note de sensibilitate. Am multe cuvinte de laudă la adresa acestei cărţi, dar mi-ar fi plăcut ca relaţia Joel-Neal să fie mai detaliată. În schimb mă bucur că Grisham a reuşit prin Mediatorul să transmită nişte etici foarte importante: mai bine mai târziu decât niciodată; omul se schimbă, chiar şi din rău în bine; dacă eşti lacom nu ajungi nicăieri.      

Nota mea: 5/5

Noutăţi în bibliotecă #9

I feel like a boss. He he, azi am luat 10 la geografie... la geografie! Vă vine să credeţi? Mie nu prea. Faza e că profesoara îmi dă fiori şi e super pretenţioasă. Dar se pare că m-am descurcat foarte bine! Hihi, sper să nu credeţi că mi-au murit lăudăroşii şi că am chef să mă dau în spectacol. Pur şi simplu mă bucur că am muncit şi am primit nota meritată.

Şi acum să trecem la treburi mai importante. Mi-am luat partea a doua din ultimul volum din Academia Vampirilor de Richelle Mead, Sacrificiu final. Ooh, deja mă cuprinde nostalgia când mă gândesc că această serie minunată şi plină de suspans se va încheia. Momentan mai am în jur de 100 de pagini de citit din Mediatorul de John Grisham. Debea aştept să o termin şi să-i fac recenzia.

Mi-am propus să-mi iau Cele tre1spr3zece motive de Jay Asher cât mai curând posibil. Am citit zeci de păreri pro şi mi se pare o carte foarte drăguţă. Plus că vreau să părăsesc deocamdată tema "vampiri".

Atât despre mine. Aţi început să primiţi note la şcoală? Ce aţi mai citit şi ce aţi vrea să citiţi?

Liniştea dinaintea furtunii...

Genial titlul, no? Când l-am scris mă gândeam că azi, duminică e aşa bine şi linişte, iar mâine, luni va fi un adevărat coşmar.

Anyway, cum aţi profitat de timpul extra-scurt oferit de weekend? Eu n-am făcut mai nimic... plăcut! Am făcut teme şi-am învăţat. Dohh, deja am început. Nu mă aşteptam să reintru cu atâta uşurinţă în ritmul acesta alert.

Mâine e luni, îngrozitoarea zi de luuuni. E bine că nu am ore prea obositoare, dar în schimb sunt plictisitoare.

Am ajuns la mijlocul cărţii Mediatorul de John Grisham.Hehe, super cartea! De altfel, nici nu mă aşteptam să fie altfel. Protagonistul e cu adevărat hilar.

Ştiţi, stăteam şi mă gândeam la două lucruri :

1. Nu mi-am făcut nicio listă de lecturi la începutul anului la fel ca oricare alt cititor. Hmm, ei bine, nici nu am de gând să-mi fac una. Îmi place să mă surprind :)).

2. Până la sosirea minunatei vacanţe de vară, blogul meu va fi full de postări în care mă plâng de faptul că şcoala mă oboseşte la maximum, că n-am timp de citit şi de vizionat seriale şi că aş prefera să mă aflu pe o insulă exotică, într-un hamac adânc şi confortabil. He he,ce frumos visez. Toţi visăm frumos.

Vă doresc o săptămână fabuloasă!

"Sacrificiu final", partea I ("Academia Vampirilor", vol. VI) de Richelle Mead - Recenzie

Zarurile au fost aruncate.

Crimă. Dragoste. Gelozie. Şi sacrificiu final.

Regina a murit şi lumea moroilor nu va mai fi niciodată la fel. Pe Rose, victima unei înscenări, o aşteaptă o execuţie nedreaptă - se pare că nici chiar Dimitri nu o va mai putea salva acum... Iar Lissa este implicată într-o luptă pe viaţă şi pe moarte pentru tronul regal.

Fetele se văd nevoite să se bazeze pe duşmani şi să-i pună sub semnul întrebării pe cei în care aveau încredere...

Dar dacă singura soluţie ar fi de fapt să jertfească ceea ce este mai important pentru ele?

Să se sacrifice una pe alta.

În Sacrificiu... Rose se convinge că bileţelul primit este scris chiar de Tatiana. Cum? Se foloseşte de relaţia ei cu lumea morţilor, întrebând-o pe regină dacă biletul este veritabil. Răspunsul este afirmativ. Acum Rose nu mai poate sta şi aştepta să vină procesul în urma căruia - sigur- va fi executată sau închisă pe viaţă - dacă are noroc. Sincer, nici nu a trebuit să aştepte prea mult deoarece cavaleria formată din Dimitri, Adrian, Lissa, Eddie, Mihail, Christian şi Abe a creat o diversiune chiar în timpul înmormântării Tatianei, aruncând în aer cu C4 statuile impunătoare ale foştilor monarhi, şi au scos-o pe Rose din închisoare.

  

-O, nu, am exclamat. L-aţi pus pe Christian să arunce în aer străvechile creaţii ale moroilor!

-Fireşte că nu, a răspuns Eddie. Chiar părea şocat de faptul că eram în stare să mă gândesc la o asemenea atrocitate. (...)

-Am folosit C4, m-a lămurit Mihail.

Totul s-a întâmplat fulgerător. Lissa şi Christian nu au participat la scoaterea ei pentru că ar fi fost primii suspecţi, iar cât despre ceilalţi, Adrian s-a folosit de magia spiritului pentru a nu fi văzuţi decât Rose şi Dimitri. Planul era perfect: vina evadării lui Rose avea să cadă în totalitate pe umerii lui Dimitri. În timp ce Lissa şi ceilalţi rămaşi la Curte erau interogaţi, Rose, împreună cu Dimitri, dar şi cu Sydney - prietena alchimist - eraa nevoită să se facă dispărută. În această misiune a lor, cei trei au ajuns să fie găzduiţi de Păstrători, grup complex de moroi, dhampiri şi oameni ce trăiesc în sălbăticie într-o comuniune perfectă. Celor trei "oaspeţi" li se păreau extrem de ciudaţi aceşti Păstrători deoarece nu s-a mai auzit de când lumea ca vampirii să trăiască alături de oameni. În orice caz, Rose nu intenţiona să stea prea mult pe gânduri. Chiar dacă Lissa dorea să o ştie ferită de pericole, într-un orăşel pustiit şi ferit de oricine şi orice, aceasta tot i-a convins pe Dimitri şi Sydney să i se alăture în misiunea de a-l găsi pe celălalt vlăstar al familiei Dragomir şi de a-i oferi Lissei locul cuvenit în Consiliu.

Totul ar merge ca pe roate dacă timpul ar fi mai puţin limitat. Însă răspunsul la această problemă l-a primit Rose într-unul din visele induse de spirit, doar că în acesta nu apăru Adrian, ci Victor, Victor Dashkov, alături de iubitul său frate, Robert Doru. Cu toate că Rose era intrigată şi chiar zdruncinată de prezenţa lui Victor, aceasta a ascultat ce avea de spus. El susţinea că dacă Lissa avea să intre în cursa pentru câştigarea tronului, sigur avea să câştige mult mai mult timp. Rose, chiar dacă nu suporta lucrul ăsta, a recunoscut că e o idee foarte bună. Aşadar, Lissa a intrat în ceva ce nu şi-ar fi dorit niciodată, iar Rose, Dimitri şi Sydney erau acum pe urmele... domnişoarei Karp, fosta profesoară a lui Rose devenită strigoi de bună voie deoarece nu dorea să înnebunească din cauza spiritului. Ei bine, se pare că Sonya era rudă cu mama fratelui sau surorii Lissei.
Finalul acestei părţi surprinde transformarea Sonyei Karp înapoi în moroi de însuşi Robert Doru, venit alături de Victor. Însăşi Rose le-a spus locaţia în cel de-al doilea vis, iar când cei doi fraţi au venit, Sonya era legată de un fotoliu cu un lanţ. Acum, toţi cei prezenţi aşteptau ca Sonya să-şi revină în fire pentru a le răspunde la întrebări.

Destul de fascinantă această parte. Sunt extrem de curioasă dacă Rose va primi răspunsurile dorite de la domnişoara Karp. De asemenea mă întreb - la fel ca Rose- oare ce planuri are Victor de li s-a alăturat în această misiune de găsire a celuilalt Dragomir, deci de a o ajuta pe Lissa. Aştept cu nerăbdare să văd pe cine va alege într-un final Rose dintre Adrian şi Dimitri, dacă vor găsi adevăratul criminal al Tatianei şi dacă Lissa va pune mâna pe tron. De ce nu? Mi se pare o idee destul de interesantă şi tentantă.

Nota mea: 5/5

True story.

Postare... ca de luni.

Exact asta m-am întrebat şi eu azi dimineaţă. De fiecare dată, deci de fiecare dată spun că mă culc mai devreme, dar nu e posibil aşa ceva. Cel puţin nu când ai un serial coreean extra-adorabilicios de vizionat! Staţi calmi, încă nu mă plâng... prea mult. Am scris doar la fizică şi română, iar la celelalte am recapitulat şi trăncănit. Uofff, dar mâine se întoarce foaia! Mâine am latină şi geografie, nooo! Faza e că profesorul de latină şi profesoara de geografie mă terorizează. Dar hei, să ne păstrăm văicărelile pentru mai târziu, pentru atunci când vor începe ascultările, testele şi temele. Ştiţi, stăteam şi mă gândeam, care e rostul liceului? Adică, nu ar fi fost mai bine şi mai inteligent să trecem direct la facultate? Nu de alta, dar ştiu deja să scriu, să citesc, să calculez, iar pentru că eu vreau să devin procuror, nu cred că mai am nevoie de altceva. La liceu nu fac mai... hmm... nimic de specialitate.
Oricum, în momentul de faţă încă citesc Sacrificiu final,dar hihi, nu am rezistat - azi, când m-am dus la bibliotecă - să nu-mi iau o carte. Şi mi-am luat... Mediatorul de John Grisham, tah-daaa! Dar mă voi apuca de ea mai târziu, după ce îmi iau de-o grijă cu actuala.

O săptămână frumoasă! :)

Noutăţi în bibliotecă #8

În sfârşit mi-am luat şi eu partea întâi din Sacrificiu Final de Richelle Mead! Aleluuuuiaaa! Nah, am fost prea leneşă să ies în oraş ca să mi-o iau. Dar azi a trebuit să o fac.

Vai, începe şcoala x_x... Nici nu vreau să mă gândesc la tonele de temele, la infinitele fraze de învăţat şi la orele chinuitoare la care trebuie să mă trezesc. De aceea trebuie să termin cartea weekend-ul acesta!

Voi ce cărţi v-aţi plănuit să citiţi ?

"Clarobscur" de Pavao Pavličić - Recenzie

Cine ar fi crezut că prima mea carte citită pe anul acesta va fi una scrisă de un autor croat?! Am Clarobscur de Pavao Pavličić de la o fostă colegă de generală şi îi sunt super recunoscătoare că mi-a dat-o.
Clarobscur îl are în prim-plan pe Mihovil, un tânăr care locuieşte împreună cu Bunica lui în Zagreb, părinţii lui fiind decedaţi. Acesta descoperă că are un talent nemaiîntâlnit până acum: de a falsifica orice cu atâta precizie încât falsul nu se putea deosebi de original. Totul a început cu o bancnotă de cincizeci de dinari, iar la scurt timp putea falsifica mari opere de artă, cum ar fi cele ale lui Josip Račić sau cele ale lui Milivoj Uzelac.
Dar nu s-a oprit aici. Mihovil reuşeşte să falsifice documente importante, scrisori ale diferitelor persoanlităţi de seamă. Ba chiar acesta, în urma unui "experiment" a realizat că nu toate originalurile sunt originale, ci falsuri. Cum? Dacă documentul, pictura, scrisoarea şi aşa mai departe putea fi falsificată de Mihovil, atunci era original, dar dacă nu, atunci evident că era neautentic.

Cu timpul devine din ce în ce mai popular şi vestit pentru falsurile lui, dar odată cu faima vin şi problemele. Oamenii îl opresc pe stradă, se adună în jurul lui, îi propun să lucreze pentru ei. Unii chiar ajung să-l ameninţe că va regreta dacă nu acceptă propunerea lor de colaborare. Dar Mihovil rămâne acelaşi. Nu acceptă propunerea nimănui şi continuă să-şi vadă de treabă. Ajunge atât de bun la falsificat încât reuşeşte chiar să creeze o floare identică cu cea a Bunicii doar din nişte rămăşite şi substanţe chimice. Curând Mihovil are să devină mai celebru ca niciodată. Încep să se strângă discipolii care vor să-l urmeze, să înveţe de la el privindu-l ca pe-un fel de trimis al lui Dumnezeu. Dar, de asemenea, încep să se strângă şi cei care vor să-l elimine pe Mihovil considerându-l un pericol social. Acesta ştia că vor veni după el, aşa că şi-a ticluit un plan. Iar acea zi a sosit. Şi-a luat la revedere de la scumpa lui Bunică, de la prietenul lui drag, Zoran, iar când miliţia a venit s-a falsificat pe el însuşi, adică a căpătat o nouă înfăţişare. Acum pe Mihovil îl chema Bartol Mihetec şi era un tip mic de statură,rotofei, la vreo cincizeci de ani. Nu a părăsit Zagrebul, pentru că asta ar fi însemnat să o părăsească pe Bunica.
Pe parcursul acestei călătorii Mihovil a fost nevoit să renunţe la prima lui iubire, Dina, la momentele plăcute petrecute alături de Bunica, la discuţiile cu Zoran, la o viaţă normală.

A fost o carte extrem de diferită de ceea ce am citit până acum. Nu am mai întâlnit acest mod genial de a îmbina realismul cu fantasticul. La începutul cărţii m-am gândit că ar fi vorba despre viaţa banală a unui pictor al cărui talent este neînţeles. Aproape de mijlocul ei am crezut că e vorba de viaţa unui falsificator notoriu, dar doar atât. Ei bine, finalul m-a convins că această carte are în prim-plan nu orice falsificator, ci cel mai bun falsificator din toate timpurile, înzestrat cu o putere supranaturală.

Iată un citat din carte care mi-a plăcut enorm:
Păcatul e întotdeauna dulce şi creează un sentiment de mulţumire, cel puţin la început.

Nota mea: 5/5

Inspirational, #1, Gandhi

Leapşa - Te-ai gândit vreodată... (Update)

EEmy ♥ se întreba dacă leapşa se poate returna. Nu ştiu dacă există vreo regulă a lepşelor care să interzică lucrul ăsta, deci să trecem la treabă.

Întrebări:

1. Te-ai gândit vreodată să pleci de acasă? x_x

Da, pe vremea când eram mai mică şi să zicem... mai prostuţă. Atunci când mama mă "ameninţa" că o să-mi facă un frăţior sau o surioară.No, no, no, aşa ceva nu era posibil, eu trebuie să fiu mezina casei always and forever.

2. Te-ai gândit vreodată la cum va arăta viitorul tău? :3

Da, chiar de multe ori. Uneori mă trezesc visând cu ochii deschişi ce procuror de temut voi fi. >:)

3. Te-ai gândit vreodată cum ai supravieţui într-o apocalipsă zombie? :D

Sincer, nu. Dar am văzut Resident Evil (toate părţile!!), deci cred că m-aş descura destul de bine. Ok, asta dacă am un arsenal de arme şi îndeajuns curaj să ies de sub pat. :->

4. Te-ai gândit vreodată la cum va arăta viitorul tău soţ/viitoarea ta soţie? :>

Da! Brunet şi cu ochii negri, sau verzi. Oh şi să fie înalt, cel puţin cât mine!

5. Te-ai gândit vreodată la ce nume ai fi avut ,dacă ai fi fost de sex opus? :D

Super-mega-extra bună întrebare. Nu! Nici nu-mi vine să cred că nu m-am gândit până acum. Sincer, nici nu ştiu :)), dar probabil Ionuţ sau Ionel ar fi fost una din variante :).   

Mulţumesc pentru că mi-ai returnat leapşa, dar şi pentru că ai răspuns la întrebările mele :D.

Update-update:

Drăguţa de Ralu mi-a returnat şi ea leapşa :D.

Deci iată întrebările întrebătoare:

1. Te-ai gândit vreodată... să practici un sport extrem?

Bună întrebare! Chiar m-am întrebat. Am unele momente în care parcă fierb, în care am nevoie să fac ceva extrem, you know, crazy :)). Şi totuşi nu ştiu dacă aş avea îndeajuns curaj. Până la urmă nu degeaba se numesc sporturi extreme. Dar cine ştie! Never say never :)) (nu l-am citat pe Justin Bieber!).

2. Te-ai gândit vreodată... ce va spune lumea la înmormântarea ta?
Altă întrebare bună! Hmmm, nu m-am întrebat niciodată şi acum chiar mă gândesc, oare ce vor spune? Mai bine zis: va veni cineva la înmormântarea mea? Desigur că da! Cred că vor spune lucruri drăguţe. Ar face bine, că de nu, îi bântui! :))

3. Te-ai gândit vreodată... care e sensul vieții?
Da, atunci când muream de plictiseală, dar nu ajungeam nicăieri. Faza e că eu obişnuiesc să meditez, uneori mă trezesc meditând fără să-mi dau seama. Cât despre sensul vieţii, hmm, cred că e prea filosofic şi profund pentru mine :)).

4. Te-ai gândit vreodată... ce ai face dacă s-ar lua curentul, pentru totdeauna?
Oh, amice, m-ai prins cu întrebarea asta! Păi, presupun că aş citi la lumânare! Ce bine că m-ai întrebat asta. Cred că ar trebui să mă apuc de făcut provizii. Niciodată nu ştii când se poate lua curentul! :))

5. Te-ai gândit vreodată... să întrerupi ceea ce faci și să fugi?

Nu chiar.Poate doar atunci când eram la şcoală. :)

Geniale întrebări! Mulţumesc! :D

Leapşa - Te-ai gândit vreodată...

Aseară,după ce terminasem să mă delectez cu serialul "Chuck" mi-a venit splendida  idee de a crea o leapşă. Leapşă... nu că sună comic? Oricum, m-am decis să o numesc "Te-ai gândit vreodată...", genial, nu? Not really, i know.

Reguli:

 1. Gândeşte-te la maximum 5 întrebări sub forma "Te-ai gândit vreodată..."

2. Notează cele maximum 5 întrebări şi exprimă-ţi şi tu punctul de vedere în câteva rânduri, dacă doreşti.

3. Trimite această leapşă la 5 persoane, sau mai multe.
4. Persoanele care au primit leapşa trebuie să răspundă la cele 5 întrebări primite şi să creeze altele 5 pentru alte nu ştiu câte persoane. :))

1. Te-ai gândit vreodată... cum ar fi ca supranaturalul să facă parte din viaţa ta? Să cunoşti vampiri, vârcolaci, sau chiar să ai puteri? să duci o viaţă cum vezi prin filme, seriale şi cum citeşti prin cărţile fantastice?
Eu aş prefera să am puteri. Cred că asta mi-ar face viaţa mai uşoară şi mai agreabilă.

2. Te-ai gândit vreodată... cum a apărut Dumnezeu? Adică eu mereu îmi imaginez un vid şi deodată *spoof* ,apare Dumnezeu! Dar ideea e că tot El a creat vidul. Şi, pe lângă asta, de unde apare Dumnezeu? Trebuie să aibă şi El o origine, nu?

3. Te-ai gândit vreodată... care este adevăratul motiv pentru care au dispărut dinozaurii? Se tot spune că din cauza unei erupţii vulcanice în lanţ sau a unui meteorit. Oricare ar fi cauza, unele specii mai trăiesc şi azi. Mie mai credibilă mi se pare ideea cu meteoritul. Pur şi simplu mi se pare cam tras de păr ca nişte vulcani să ducă la extincţie.

4. Te-ai gândit vreodată... cum vei muri? Eu întotdeauna am sperat să mor din cauza bătrâneţii, sau oricum ar fi, numai să fie scurt, fără prea multă suferinţă.

5. Te-ai gândit vreodată... să scrii o carte? Eu da, ba chiar de vreo câteva ori. Am şi încercat vara trecută, dar m-am lăsat păgubaşă deoarece nu aveam o idee fixă, originală şi dezvoltabilă. Deocamdată mă limitez la poveşti. Poate în viitorul apropiat voi scrie o carte :).

Deci, dau această leapşă următoarelor persoane: Ralu, Sabryy, Raisa, EEmy♥, Adry ♥, dar şi tuturor celorlalţi care citesc această postare.

I'm not afraid to die...

Awesomeness from series and movies, #6

- from Uptown Girls movie

No ending, please

De ce trebuie ca totul să aibă un sfârşit? Nu vreau şi nici nu am să încerc să înţeleg lucrul ăsta. După doi ani - sau mai mult - de vizionat fiecate episod cu sufletul la gură, Merlin s-a terminat. Gata, s-a terminat! Dar măcar de ar fi avut un happy ending, nu unul filosofic şi trist! Cred că unul filosofic şi fericit ar fi fost mult mai uşor de digerat. Am mai avut parte de un asemenea serial. Heroes. Adevărul e că nu a avut niciun fel de final, nici trist, nici fericit.
Nu m-ar deranja aşa de tare dacă nu ar fi seriale bune, reuşite. E aşa de enervat să te aştepţi la un final fericit şi să descoperi că e exact opusul.

Dar nu e vorba numai despre seriale şi filme sau numai despre finaluri fericite şi finaluri triste. E vorba despre finaluri. E vorba despre tendinţa oamenilor de a-şi dori să descopere finalul atunci când sunt la cuprins. Iar atunci când ajung, regretă. La fel se întâmplă şi cu o carte, la fel şi cu borcanul de Nutella sau punga de chips (okay, în cazul mâncării e vorba de cantitatea care duce la final; spre exemplu, cine vrea să se termine Nutella? Nimeni. Dar cine vrea să mănânce multă Nutella? Toţi. Ei, unde ajungem? La fundul borcanului. Toate au un final.)